Cristina Popovici. Analiza « reîncadrării » poziţiei şi a mesajului în filmul Scent of a Woman (scena discursului colonelului Frank Slade din final)

La prima vedere, actul comunicării ar presupune interacţiunea a două sau mai multor persoane pentru un schimb de idei ori sentimente. Adesea, din felul în care oamenii comunică putem observa anumite trăsături ale persoanei respective, conform afirmaţiei lui Tudor Vianu: “Cine comunică se comunică.”. Însă modul în care unul din actorii ce iau parte la actul comunicării poate determina modificarea atitudinii celorlalţi, adică îi poate influenţa. Există mai multe forme de influenţare, printre care manipularea şi persuasiunea.

Alex Mucchielli identifică şi analizează mai multe modalităţi de manipulare, susţinând faptul că există o serie de factori care pot determina “ţintele” să reacţioneze în modul în care emiţătorul îşi propune. Printre acestea se remarcă tehnica „reîncadrării” poziţiilor interlocutorilor. Cuvintele potrivite nu sunt singurele instrumente de a schimba comportamentul ori atitudinea celorlalţi. Mucchielli arată faptul că poziţiile celor care iau parte la procesul comunicării sunt relative, „deci interlocutorii pot adopta diferite puncte de vedere, iar acestea constituie elemente ale situaţiei, formând un context numit al <<poziţiilor>>”[1]; Emiţătorul nu numai că poate să-şi schimbe propria poziţie, ci “jonglează cu identitatea interlocutorului său, atribuindu-i diverse locuri”[2], fără a se rezuma doar la transmiterea mesajului respectiv. Astfel, cel care manipulează îşi poate schimba fie poziţia sa, fie pe cea a receptorului său, ba mai mult, acest lucru se poate întâmpla concomitent. Tehnica „reîncadrării” pentru redefinirea poziţiei actorilor comunicării a fost mai îndeaproape studiată de Paul Watzlawick la şcoala de la Palo Alto. Exemplul prezentat de Watzlawick ilustrează cum conduitele celor care comunică se schimbă în funcţie de noul sens pe care îl dă o persoană din exterior prin schimbarea poziţiilor acestora. Manipularea are astfel loc prin “reîncadrare”.

Putem distinge această tehnică şi în construcţia discursului colonelului Frank Slade din finalul filmului “Scent of a woman”, o dramă în regia lui Martin Brest, lansat în SUA la data de 23 decembrie 1992. Personajele principale sunt Charlie Simms, elev la un colegiu de prestigiu, şi Frank Slade, locotonent-colonel al armatei americane, retras din funcţie. Întâlnirea celor doi are loc în momentul în care Charlie acceptă sa aibă grijă de Frank pentru câteva zile în care familia colonelului este plecată, pentru a strânge bani ca să meargă acasă de Crăciun.

La şcoală Charlie se confruntă cu o problemă în urma unei întâplări în care el şi George Willis sunt martorii unei farse făcute de trei colegi, directorului colegiului. Din acest motiv, atât el cât si George sunt constrânşi să denunţe vinovaţii. În excursia planificată de colonel, Charlie va lua parte la o adevărată aventură, fiind pus în situaţii limită. În ciuda caracterului dificil al lui Frank, un tip cu foarte multe conflicte interioare generate, printre altele, de frustrarea de a fi orb, Charlie reuşeşte să-l oprească să se sinucidă. Din acel moment Frank Slade îşi schimbă atât viziunea asupra vieţii, cât şi atitudinea faţă de Charlie. De aceea, în momentul în care Charlie Simms va participa la şedinţa deschisă în cadrul căreia se dorea demascarea vinovaţilor acuzaţi de vandalism, Frank Slade ţine un discurs impresionant, reuşind să-l salveze de la exmatriculare. Domnul Trask, directorul liceului începe şedinţa încercând să schiţeze portretul elevului ideal de tip Baird, grefând o serie de valori şi principii, invocând diferite personalităţi pentru a sublinia prestigiul colegiului. Aşadar, creează un context pentru a evidenţia pe cât posibil cum actele de vandalism au întinat acel statut şi de aceea emergenţa acelei întruniri se datorează dorinţei de a identifica şi de a pedepsi vinovaţii. Cei doi martori, George, fiul unui important om de afaceri, şi Charles, elevul silitor, dar dintr-o familie modestă, trebuie să ajute la găsirea vinovaţilor. În mod normal, fiecare avea dreptul să fie reprezentat de un părinte sau un tutore. Cum părinţii lui Simms nu aflaseră de incident, întrucât ajunge la o înţelegere cu George (fără implicarea părinţilor), coloneul Frank îi face o surpriză şi vine să-l susţină. În urma presiunilor făcute de director, George îi denunţă pe vinovaţi, deşi aceştia erau chiar prietenii lui, iar Charles, într-un fel sau altul, evită să facă vreo declaraţie. Prin urmare, domnul Trask se consideră îndreptăţit să opteze pentru exmatricularea lui, pe motiv că ar fi un mincinos. În acest moment intervine colonelul Frank Slade.

Revenind la tehnica reîncadrării, este esenţial ca în scena în discuţie, şi-anume discursul lui Frank, să identificăm instanţele comunicării. La început, emiţătorul este directorul Trask, iar ţinta o reprezintă elevii adunaţi alături de Comitetul Disciplinar, care urma să dea verdictul în privinţa vinovăţiei tuturor celor implicaţi în incident. În momentul în care colonelul intervine în dezbatere, acesta devine la rândul său un emiţător. În acest context, are loc schimbarea poziţiei lui Charlie, deşi în a doua parte a scenei, acesta nu mai ia parte la dialog. De asemenea, are loc şi reîncadrarea mesajului transmis publicului.

Prima poziţie a lui Charlie Simms era aceea de elev Baird. El era unul din martorii care deţinea adevărul despre incidentul provocat de colegii săi. Un comportament adecvat, potrivit cuvântării lui Trask, era acela de a dezvălui numele vinovaţilor, de a reabilita atât orgoliul directorului, care căzuse drept victimă farsei, dar şi de a avea o atitudine demnă de colegiul respectiv, apărându-i prestigiul de „incubator” pentru viitorii bărbaţi adevăraţi. Tocmai pentru că refuză să-şi pârască colegii, Charlie cade în dizgraţie. Poziţia sa este subliniată şi de cea a lui George Willis care, prin faptul că mărturiseşte, este demn e blazonul colegiului. Astfel, Charlie este băiatul rău, acel paria. Schimbarea poziţiei se produce tocmai datorită faptului ca Frank Slade vine cu un alt punct de vedere. Acesta estompează valorile pentru care directorul militează, facându-le să sune fals, demagogic. Discursul lui Frank Slade se bazează pe fapte clare, pe lucruri concrete. Acesta pune în lumină valorile unui barbat adevărat din perspectiva sa umană, fără a-l încadra instituţional. El redirecţionează privirile asupra unui Charlie care este demn, care nu se vinde. Frank denaturează conceptul de „bărbat Baird” care încapsulează esenţa educaţiei oferite de colegiu, venind cu propria sa paletă de valori ce dau naştere unui bărbat adevărat: demnitatea, refuzul de a fi „turnător”, păstrarea unui suflet intact, asumarea responsabilităţii, clădirea unui viitor bazat pe principii. Cu alte cuvinte, Charlie este în poziţia în care fiind pus să aleagă între calea cea uşoară, dar cea greşită, şi cea grea, însă cea dreaptă, îşi asumă riscul şi alege drumul cel bun, care conduce la caracter. Reîncadrarea sa se face pe poziţia care îl avantajează. Este pus într-o lumină benefică, pentru că în discursul său colonelul face apel la noţiuni pozitive, valabil acceptate de toată lumea, pentru că sugerează latura bună a naturii umane.

În plus, se produce şi o reîncadrare a mesajului, provenită din reîncadrarea poziţiei. Dacă la început directorul porneşte o vânătoare de vrăjitoare şi mesajul său către public înglobează pedepsirea vinovaţilor şi a complicilor săi, inclusiv exmatricularea lui Charlie Simms, pentru că îi protejează, ulterior mesajul transmis de Frank Slade este acela că Charlie trebuie absolvit de orice vină tocmai pentru că într-o bună zi va ajunge un bărbat de care vor fi mândri.

Trebuie subliniate şi alte aspecte care au catalizat discursul lui Frank Slade. În actul comunicării iniţiat de către acesta, este activată funcţia metalinguală. Ceea ce sporeşte manipularea exercitată de Frank Slade ţine şi de carismă. Faptul că este orb, cu o carieră în armata SUA, impune respect, întărit şi de tonul ridicat, milităresc pe care îl foloseşte. În comparaţie cu stilul pedagogic, uşor desuet şi demagogic al directorului Trask, Frank Slade este persuasiv pentru că vorbeşte cu pasiune, discursul său are nuanţe, pune accent pe cuvintele cheie, chiar dacă foloseşte şi un limbaj licenţios în anumite privinţe. Publicul îl apaludă la sfârşit deoarece are curajul să scoată la lumină diferenţa între aparenţă şi esenţă: „bărbatul Baird” şi „bărbatul de caracter”. El îl poziţionează pe Simms ca pe un tânăr care are în faţa sa viitorul şi care este liber să decidă pentru construirea acestuia, nu ca pe un produs al şcolii Baird. Datorită acestei flexibilităţi intelectuale, de a pune lucrurile într-o altă lumină, evident, una favorabilă lui Charlie, atât publicul, cât şi Comitetul Disciplinar, au fost manipulaţi prin reîncadrare, adică prin redefinirea poziţiei lui Charlie Simms de către Frank Slade.

În acest caz, tehnica reîncadrării probează următorul lucru: în actul comunicării este important să percepi poziţiile din care interlocutorii îşi emit propriile opinii, pentru că acest fapt este în beneficiul celui care vrea să schimbe poziţiile, cu scopul de a reuşi să manipuleze. Mucchielli afirmă în acest sens: „ Iată deci una din regulile fundamentale ale influenţării: să recunoşti aceste poziţii şi să spui ceea ce trebuie pentru a le modifica, astfel încât situaţia să se schimbe, iar conduitele dorite să capete sens pentru interlocutori”[3] Frank Slade intervine prin actul comunicării pentru a schimba poziţiile interlocutorilor şi pentru a da un alt sens situaţiei. George este pus pe poziţia unui laş, care „se ascunde în buzunarul tatălui”, iar Charlie beneficiază de pe urma acestei reîncadrări, ieşind învingător, aşa cum îşi dorea Frank.

Întorcându-ne la ideea de influenţare, se poate afirma despre cazul în discuţie că actul comunicării este însoţit în mod automat de influenţare. Mai mult, fenomenul comunicării se produce cu ajutorul mai multor factori, iar în ceea ce priveşte discursul lui Frank Slade, putem vorbi despre o particularitare. Empatia sa se datorează şi faptului că deja îl cunoşte pe Charlie, are o oarecare încredere în el. Prin urmare, există şi un grad ridicat de subiectivitate ce amplifică puterea argumentaţiei în apărarea elevului. În plus, trebuie luată în considerare şi starea emoţională a colonelului, care, pe fondul frustrărilor şi conflictelor sale interioare, nu numai că reuşeşte să construiască apărarea lui Charlie, dar işi revarsă toată furia asupra directorului, în primul rând, mai apoi vorbeşte cu înflăcărare, izbutind să impresioneze întrega sală. Folosindu-se de exemplele din cariera sa militară zugrveşte o serie de imagini vizuale pline de paroxism, este aplaudat ca un adevărat erou.

Se poate observa că pe lângă schimbarea poziţiei lui Charlie, tot prin intermediul acelui discurs, colonelul îşi schimbă şi el poziţia faţă de sine. Izbânda sa în cadrul şedinţei este şi o victorie personală. Aplauzele şi verdictul Comitetului Disciplinar sunt o confirmare pentru el că încă mai este valoros, că încă mai are un cuvânt de spus, ba mai mult, se ţine cont de argumentele sale. Am putea spune că în ciuda siguranţei de sine pe care o denotă din felul în care acţionează pe parcursul filmului, adevărata încredere în forţele proprii o recapătă după succesul apărării lui Charlie, deci, într-un fel, se influenţează pe sine, tocmai pentru că va căpăta o altă stare de spirit la finalul filmului.

În concluzie, prin actul comunicării cel care comunică nu doar se comunică, ci are posibilitatea, utilizând diferiţi factori, să dea sensul pe care îl doreşte, pentru a-şi rezolva, în cele din urmă, un aspect legat de viaţa sa.

Cristina POPOVICI, Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea din Bucuresti

---

[1] Alex MUCCHIELLI, Arta de a influenta : analiza tehnicilor de manipulare, trad. din lb. franceza de Mihaela Calcan, Polirom, Iaşi, 2002, pp. 61;

[2] Ibidem;

[3] Alex MUCCHIELLI, Op cit, pp 90;

Bibliografie

MUCCHIELLI, Alex, Arta de a influenta : analiza tehnicilor de manipulare, trad. din lb. franceza de Mihaela Calcan, Polirom, Iaşi, 2002;

Surse:

Scent of a woman, regia: Martin Brest, Universal Pictures, SUA,1922;